Dincolo de insemnatatea religioasa, Botezul reprezinta momentul in care copilul, noul membru din familie, are primul contact cu persoanele apropiate parintilor sai – rude, prieteni, eventual colegi de munca. Este un eveniment special, care se desfasoara de obicei in doua etape – la Biserica (Botezul religios) si la un restaurant sau intr-o sala de evenimente (petrecerea de Botez).
Unii parinti doresc sa organizeze Botezul in format restrans, altii prefera sa aiba cat mai multi invitati. In orice caz, se obisnuieste sa se trimita invitatii botez catre prieteni, familie, colegi de serviciu, diverse persoane cu care parintii (si bunicii) interactioneaza, mai mult sau mai putin. Aceste invitatii de botez sunt in acelasi timp un anunt al vestii cu privire la existenta noului membru al familiei, prilej de impartasire a bucuriei. De asemenea, invitatiile de botez sunt pentru cei ce participa la acest moment adevarate suveniruri, amintiri de pastrat in timp cu privire la Botez.
Cum sa alegi invitatii pentru Botez de trimis catre persoanele pe care doresti sa le inviti?
Noi propunem o multime de modele de invitatii cu poze, invitatii de botez personalizate 100%, care ilustreaza perfect momentul de maxima bucurie. Poti alege invitatii de botez cu o cromatica bogata, cu spirit ludic, potrivit copilariei. Poti merge pe nuante cu roz / albastru pentru fete / baieti, in mod conventional, ori te poti juca oricum cu nuantele de orice culori. Pentru a ilustra puritatea, se poate merge pe alb clasic in mod predominant. Oricum, poza copilului va fi elementul central de interes pe invitatia de botez.
Alege online si comanda online invitatiile de Botez, pentru ca totul sa fie simplu, rapid si convenabil. Pe langa invitatiile tiparite, vei primi invitatia de botez si in format electronic, deci poti trimite si pe email sau oricum doresti aceste invitatii de botez. Chiar daca traim intr-o epoca digitala, invitatiile de botez tiparite isi pastreaza farmecul si rolul aparte. Tocmai pentru ca acum primim atat de multa corespondenta online, cand primim ceva tiparit acordam o importanta mai mare.
Invitatiile de botez cu poze sunt mai persuasive, caci cei invitati privesc fotografia si simt totul mai personal, miza reala a unui astfel de eveniment – celebrarea bucuriei unei noi persoane in familie / in grupul de prieteni. Este bine astfel sa alegi invitatii cu poze pentru a avea sanse crescute de mai multe raspunsuri pozitive pentru participarea la Botez.
Nu uita sa introduci in invitatii de botez text explicit cu privire la desfasurarea momomentelor de la Biserica sau / si restaurant. In plus, ai putea solicita confirmarea prezentei, cel putin pentru petrecerea de la restaurant. Este o metoda practica, des intalnita in prezent.
Modelele de invitatii de botez cu poze propuse de invitatiicupoze.ro sunt pline de culoare si farmec, impresioneaza prin design si originalitate. Poti schimba tot ceea ce doresti in orice model, mergand astfel spre modelul tau ideal de invitatie de botez. Totul este dus la nivelul wow, fara compromisuri. Nu uita sa alegi de pe website si plicuri colorate pentru invitatii de botez cu poze.
Bună ziua, aș dori să-mi scot invitați de nuntă, îs făcute gata doar scoase, se poate?
Buna ziua, sa inteleg ca aveti dumneavostra designul facut si ati dori sa le imprimam noi? Daca am inteles corect, putem sa va ajutam. Asteptam mesajul dumneavoastra pe mail.